ochi triști, ai tăi

să fie toamna timpul
când ochii tăi sunt triști?
să fie ploaia ce ne bate-n geam
o tristă amintire răscolită?

privirea rătăcită-n gânduri
și în povești al căror tâlc
doar tu-l cunoști
ți-o întâlnesc din întâmplare

tu nu mă vezi
tu nu mă simți
cu tine-n gânduri mă afund
și-ți merg alături

cu greu te-ajung din urmă
și te prind
și las prăpastia să aștepte;
azi nu vei fi al ei.

înveți din nou ce-i bucuria
și zâmbetul revine pâlpâind
pe-al tău chip de om bun
surâsul e lipit acum.

© Iustina Dorobanțu